da

Better that every fiber crack
and fury make head,
blood drenching vivid
couch, carpet, floor
and the snake-figured almanac
vouching you are
a million green counties from here,

than to sit mute, twitching so
under prickling stars,
with stare, with curse
blackening the time
goodbyes were said, trains let go,
and I, great magnanimous fool, thus wrenched from
my one kingdom.

sylvia plath, monologue at 3 am

for the beautiful & warm south i miss

pentru că textul pe care voiam să-l pun eu aici l-a luat altcineva şi pentru că e noapte şi iarnă (şipedinafarăşipedinăuntru)

I study the lives on a leaf: the little
Sleepers, numb nudgers in cold dimensions,
Beetles in caves, newts, stone-deaf fishes,
Lice tethered to long limp subterranean weeds,
Squirmers in bogs,
And bacterial creepers
Wriggling through wounds
Like elvers in ponds,
Their wan mouths kissing the warm sutures,
Cleaning and caressing,
Creeping and healing.

theodore roethke, the minimal

:)

There are some nights when
sleep plays coy,
aloof and disdainful.
And all the wiles
that I employ to win
its service to my side
are useless as wounded pride,
and much more painful.

maya angelou, insomniac

o zi...

A dream lies dead here. May you softly go
Before this place, and turn away your eyes,
Nor seek to know the look of that which dies
Importuning Life for life. Walk not in woe,
But, for a little, let your step be slow.
And, of your mercy, be not sweetly wise
With words of hope and Spring and tenderer skies.
A dream lies dead; and this all mourners know:

Whenever one drifted petal leaves the tree-
Though white of bloom as it had been before
And proudly waitful of fecundity-
One little loveliness can be no more;
And so must Beauty bow her imperfect head
Because a dream has joined the wistful dead!

dorothy parker, a dream lies dead

if on a winter's night a traveler

a state of trance

powered by armin van buuren :)

furor visu

When most I wink, then do mine eyes best see,
For all the day they view things unrespected;
But when I sleep, in dreams they look on thee,
And darkly bright, are bright in dark directed.

Then thou, whose shadow shadows doth make bright,
How would thy shadow's form form happy show
To the clear day with thy much clearer light,
When to unseeing eyes thy shade shines so!

How would, I say, mine eyes be blessed made
By looking on thee in the living day,
When in dead night thy fair imperfect shade
Through heavy sleep on sightless eyes doth stay!

All days are nights to see till I see thee,
And nights bright days when dreams do show thee me.

william shakespeare, sonnets, xliii

ochii inorogului

de vineri, de la şcoală, sau leaving for venus in a getaway car...

Sweet Sir Galahad
came in through the window
in the night when
the moon was in the yard.
He took her hand in his
and shook the long hair
from his neck and he told her
she'd been working much too hard.
It was true that ever since the day
her crazy man had passed away
to the land of poet's pride,
she laughed and talked alot
with new people on the block
but always at evening time she cried.

And here's to the dawn of their days.

She moved her head
a little down on the bed
until it rested softly on his knee.
And there she dropped her smile
and there she sighed awhile,
and told him all the sadness
of those years that numbered three.
Well you know I think my fate's belated
because of all the hours I waited
for the day when I'd no longer cry.
I get myself to work by eight
but oh, was I born too late,
and do you think I'll fail
at every single thing I try?

And here's to the dawn of their days.

He just put his arm around her
and that's the way I found her
eight months later to the day.
The lines of a smile erased
the tear tracks upon her face,
a smile could linger, even stay.
Sweet Sir Galahad went down
with his gay bride of flowers,
the prince of the hours
of her lifetime.

And here's to the dawn
of their days,
of their days.

joan baez, sweet sir galahad

...

din nou, despre mare...

maggie and millie and molly and may
went down to the beach (to play one day)

and maggie discovered a shell that sang
so sweetly she couldn't remember her troubles,and

millie befriended a stranded star
who's rays five languid fingers were;

and molly was chased by a horrible thing
which raced sideways while blowing bubbles:and

may came home with a smooth round stone
as small as a world and as large as alone.

For whatever we lose (like a you or a me)
it's always ourselves we find in the sea.

e. e. cummings, maggie & millie & molly & may

cet effrayant génie

Balayant en trois mots les perfidies voltairiennes, Chateaubriand scella la gloire posthume de Pascal : « Cet effrayant génie... » Tant d'inventions, de combats, de fulgurances dans une vie si brève – Pascal meurt à 39 ans. Cet homme qui hait le moi ne cesse de se démultiplier. Le voilà tour à tour mondain et cloîtré, désespéré et cynique, mystique et calculateur. La diversité de sa pensée étonne. Savant, il invente la géométrie projective, le calcul des probabilités, la physique expérimentale ; juché au plus haut de l'Auvergne, son fief natal, il récuse l'antique théorie selon laquelle la nature aurait horreur du vide. Entrepreneur, il conçoit à 19 ans la machine arithmétique, qui préfigure la calculatrice, et vingt ans plus tard, lance dans Paris les carrosses à cinq sols qui sont nos premiers autobus. Homme d'action, il ferraille contre les jésuites, aux côtés des jansénistes. Penseur du politique, il définit une justice des ordres pour critiquer l'absolutisme. Écrivain, enfin et surtout, camouflé sous sept identités distinctes, il avance par fragments et invente un style qui allie l'esprit de géométrie à l'obsession du mot juste. Cet effroyable génie a choisi l'effroi comme règle de vie. Pascal écrit adossé au néant, noué par la peur de la mort. Il prophétise la condition de l'homme moderne qui, pour fuir ses angoisses, trouve refuge dans le divertissement. Il est le contemporain de nos petites misères et de nos grandes questions. Tout tremble chez Pascal, l'homme qui n'est que roseau pensant, son corps malade dont il ausculte le funeste délabrement, sa main qui écrit, volontiers hautaine et indéchiffrable. Comme tout génie, il se veut singulier. Et solitaire, cultivant le retrait, l'anonymat, la tentation de la pauvreté, la certitude de ne rien savoir : « Je ne sais qui m'a mis au monde, ni ce que c'est que le monde, ni que moi-même ; je suis dans une ignorance terrible de toutes choses; je ne sais ce que c'est que mon corps, que mes sens, que mon âme et que cette partie même de moi qui pense ce que je dis. » Dans ces conditions, comment ne pas choisir de s'en remettre à Dieu ?

jean-louis hue
„le magazine littéraire”, no. 469, novembre 2007

ghosts on the street

The day is cold, and dark, and dreary;
It rains, and the wind is never weary;
The vine still clings to the mouldering wall,
But at every gust the dead leaves fall,
And the day is dark and dreary.

My life is cold, and dark, and dreary;
It rains, and the wind is never weary;
My thoughts still cling to the mouldering Past,
But the hopes of youth fall thick in the blast,
And the days are dark and dreary.

Be still, sad heart! and cease repining;
Behind the clouds is the sun still shining;
Thy fate is the common fate of all,
Into each life some rain must fall,
Some days must be dark and dreary.

henry wadsworth longfellow, the rainy day

şi eu... ca je/ana

deşi nu există o pricină anume, ziua asta semănă cu refrenul de la ‘de dragoste – în alte feluri’ a băieţilor de la paraziţii... cred că e doar climaxul mefistofelismului meu de luna asta... sau doar o nouă specie de limax în care mă transform...

na, că mai pun şi câte o poză, că n-am mai pus de mult...

poem dintr-o zi ploioasă de luni în care eu tot zic că e marţi

Isabel met an enormous bear,
Isabel, Isabel, didn't care;
The bear was hungry, the bear was ravenous,
The bear's big mouth was cruel and cavernous.
The bear said, Isabel, glad to meet you,
How do, Isabel, now I'll eat you!
Isabel, Isabel, didn't worry.
Isabel didn't scream or scurry.
She washed her hands and she straightened her hair up,
Then Isabel quietly ate the bear up.
Once in a night as black as pitch
Isabel met a wicked old witch.
the witch's face was cross and wrinkled,
The witch's gums with teeth were sprinkled.
Ho, ho, Isabel! the old witch crowed,
I'll turn you into an ugly toad!
Isabel, Isabel, didn't worry,
Isabel didn't scream or scurry,
She showed no rage and she showed no rancor,
But she turned the witch into milk and drank her.
Isabel met a hideous giant,
Isabel continued self reliant.
The giant was hairy, the giant was horrid,
He had one eye in the middle of his forhead.
Good morning, Isabel, the giant said,
I'll grind your bones to make my bread.
Isabel, Isabel, didn't worry,
Isabel didn't scream or scurry.
She nibled the zwieback that she always fed off,
And when it was gone, she cut the giant's head off.
Isabel met a troublesome doctor,
He punched and he poked till he really shocked her.
The doctor's talk was of coughs and chills
And the doctor's satchel bulged with pills.
The doctor said unto Isabel,
Swallow this, it will make you well.
Isabel, Isabel, didn't worry,
Isabel didn't scream or scurry.
She took those pills from the pill concocter,
And Isabel calmly cured the doctor.

ogden nash, adventures of isabel

de ce nu m-am dus să votez

deoarece mâine presimt că de pe buzele tuturor celor pe care am să-i întâlnesc se va desprinde cu subînţeles întrebarea dacă am fost la vot, iar eu sunt un tip leneş, recurg la rândurile care urmează pentru o lămurire pe care, în mizantropia mea, nu am chef să o repet de câteva zeci de ori...

nu am fost să votez pentru că am ajuns (cam târziu, ce-i drept) în punctul în care chiar nu mă mai interesează „gloriosul viitor” pe care unii şi alţii „se zbat” să-l făurească ţării ăsteia de doi bani. mă lasă rece. mi-e absolut indiferent.

mă plictisesc teribil accesele de spaimă, tip „pică guvernul” ori chiar mai triste - „cade băsescu” (aşa cum îmi spunea o fostă colegă de facultate astă vară, care se simţea lovită de un atac de panică şi măcinată de „un sentiment de instabilitate”). mi-e lehamite de toţi cei care aşteaptă de la o mână de inşi „să facă ceva pentru noi”, acei „noi” care se încolonează umil în haine de sărbătoare pentru a pune o ştampilă întru liniştirea spiritului naţional şi a păstrării în stare de funcţionare (pe avarie) a unei speranţe de mai bine.

mi se întoarce stomacul pe dos când aud pe stradă că „statul nu face nimic” sau că acelaşi stat invizibil, dar omniprezent „nu se implică”.

pentru aceste motive, dar şi pentru cele de mai jos, am ales să nu îmi exercit dreptul (aşa-zis) constituţional.

pentru că am convingerea că statul nu mă poate ajuta cu nimic – chiar dacă, printre altele, sunt şi bugetar. pentru că dacă vreau să fie bine, depinde de mine să fie bine. pentru că lucrurile de care am nevoie mi le procur singur prin ceea ce se cheamă muncă. pentru că dacă vrei mai mult, trebuie să munceşti mai mult. pentru că nu aştept nimic de la nimeni. pentru că drepturile şi libertăţile fundamentale îmi sunt călcate în picioare cel puţin de două-trei ori pe zi. pentru că după două săptămâni de lucru supraaglomerate prefer să stau acasă cu ai mei şi să mă joc cu spot. pentru că nu mă uit la televizor. pentru că nu citesc presa. pentru că am un preşedinte de bloc imbecil care mă înnebuneşte cu sistemul de plată „în pauşal”. pentru că am chef să recitesc pasajul despre „misiunea doamnei sachelarie în literatura americană” din simionescu. pentru că la noi nu se găsesc figurine transformers, afară de cele de la supermarket care sunt mult prea mari şi exagerat de scumpe. pentru că pe magheru se circulă cu nonşalanţă pe contrasens. pentru că îmi place rammstein. pentru că am fost la concert la tiamat şi la paul van dyk şi pentru că u2 probabil n-o să vină niciodată în românia. pentru că nu i-a dat nimănui prin minte să facă librării şi biblioteci deschise non-stop. pentru că avem tehnologie şi nu o folosim. pentru că nu sunt „(in)telectual” şi nici nu-mi doresc să fiu. pentru că politicile culturale nu-mi spun nimic. pentru că, în imbecilitatea noastră, atunci când străinii confundă capitala româniei cu budapesta, nouă ne „explodează mămăliga”. pentru că dobitocilor de la depozitul de calculatoare le trebuie două săptămâni să constate că un hard-disk nou-nouţ care a crăpat chiar e mort şi trebuie să mi-l schimbe. pentru că la ambasada statelor unite mi se face morală în română de către o funcţionară americană care nu poate să priceapă că „technical writer” nu are echivalent în limba mea. pentru că buna mea prietenă elena (pe care îmi place să o tachinez) organizează şi participă la reuniuni şi acţiuni de protest „împotriva violenţei împotriva femeilor” şi pentru că ea şi ceilalţi biciclişti nu au piste pe care să se plimbe prin oraş. pentru că îmi iubesc studenţii şi sper să-i văd pe toţi plecaţi cât mai repede cu burse de master sau de doctorat oriunde altundeva în lumea asta mare. pentru că romanele cu personaje români sau cu nume româneşti mi se par fie neverosimile, fie imposibil de citit. pentru că „marile noastre filme”, premiate ici şi colo, nu pot să depăşească stadiul de modeste drame balcanice cu accente specifice de „băşcălie”. pentru că angajaţii ing m-au exasperat cu aberaţia aia de ofertă pentru marea cacealma a pensiei private. pentru că nu am mai fost la teatru. pentru că nu sunt singurul căruia îi plac trubadurii. pentru că târgul de carte gaudeamus e deschis azi doar până la ora 16 şi eu nu am cum să ajung. pentru că nu îmi pun problema integrării în europa şi a recuperării nu ştiu căror decalaje. pentru că mâine mă trezesc la 6:30. pentru că prefer să plătesc cu cardul. pentru că nu am ajuns la sibiu. pentru că nu pot să plec cu gabi prin ţară. pentru că nu (mai) am „simţ civic” şi că îmi e bine-mersi şi fără el. pentru că mi se oferă de lucru oriunde în lumea asta, din anglia până în arabia saudită. pentru că europarlamentarii şi votul uninominal nu îmi sunt de nici un folos. pentru că afară de familie, studenţi, câţiva profesori şi vreo doi-trei prieteni, de ţara asta nu mă leagă nimic.

pentru că pot să spun NU!

urmuziana

Mumu constă într-un amestec de fişe maliţioase şi dosare propriu-zise. Din pricina naturii sale de vierme uşor de adaptat, au fost descoperite numeroase varietăţi, însă cele mai multe sunt cunoscute sub numele generic de Mumu A. Singura excepţie o reprezintă Mumu B.

all this jazz...

behemot

Femeile de serviciu ştiu totul, observă motanul, ridicând laba cu subînţeles. E o greşeală să crezi că ar fi oarbe.

mihail bulgakov, maestrul şi margareta

ombres

os noctis

cununi

Se veştejeşte-o cunună de flori pe fruntea Heliodorei;
Dar ea străluceşte şi pare cununa acelei cununi!

meleagros, coroana lui meleagros, 143, v

monday a.m.

I’m nobody! Who are you?
Are you nobody, too?
Then there ’s a pair of us—don’t tell!
They ’d banish us, you know.

How dreary to be somebody!
How public, like a frog
To tell your name the livelong day
To an admiring bog!

emily dickinson

crazy, sexy, cool

for far away friends

London, thou art of townes A per se.
Soveraign of cities, seemliest in sight,
Of high renoun, riches and royaltie;
Of lordis, barons, and many a goodly knyght;
Of most delectable lusty ladies bright;
Of famous prelatis, in habitis clericall;
Of merchauntis full of substaunce and of myght:
London, thou art the flour of Cities all.

william dunbar, in honour of the city of london

de luni

she
stolen from my bone
is it any wonder
i hunger to tunnel back
inside desperate
to reconnect the rib and clay
and to be whole again

some need is in me
struggling to roar through my
mouth into a name
this creation is so fierce
i would rather have been born

lucille clifton, adam thinking

sic transit gloria mundi

...

Again, in the north there was a church called that of Arsamosata, which was very strongly built and beautifully decorated. On a fixed day in each year, namely on the day of the commemoration of the martyrs who were deposited in it, many used to gather together thither from all quarters, partly for prayer and partly for traffic; for great provision was made for the people who were assembled on that occasion. When there was a great crowd collected of men and women and children, of every age and class, there were terrible flashes of lightning and violent peals of thunder and frightful noises; and all the people fled to the church, to seek refuge with the bones of the saints. And while they were in great fear, and were engaged in prayer and service at midnight, the church fell in and crushed beneath it the greater part of the people who were in it. This happened on the same day on which Nicopolis fell.

Joshua the Stylite, Chronicle composed in Syriac in AD 507

...