Se veştejeşte-o cunună de flori pe fruntea Heliodorei;
Dar ea străluceşte şi pare cununa acelei cununi!
meleagros, coroana lui meleagros, 143, v
marți, 23 octombrie 2007
luni, 22 octombrie 2007
monday a.m.
I’m nobody! Who are you?
Are you nobody, too?
Then there ’s a pair of us—don’t tell!
They ’d banish us, you know.
How dreary to be somebody!
How public, like a frog
To tell your name the livelong day
To an admiring bog!
emily dickinson
Are you nobody, too?
Then there ’s a pair of us—don’t tell!
They ’d banish us, you know.
How dreary to be somebody!
How public, like a frog
To tell your name the livelong day
To an admiring bog!
emily dickinson
vineri, 19 octombrie 2007
miercuri, 10 octombrie 2007
for far away friends
London, thou art of townes A per se.
Soveraign of cities, seemliest in sight,
Of high renoun, riches and royaltie;
Of lordis, barons, and many a goodly knyght;
Of most delectable lusty ladies bright;
Of famous prelatis, in habitis clericall;
Of merchauntis full of substaunce and of myght:
London, thou art the flour of Cities all.
william dunbar, in honour of the city of london
Soveraign of cities, seemliest in sight,
Of high renoun, riches and royaltie;
Of lordis, barons, and many a goodly knyght;
Of most delectable lusty ladies bright;
Of famous prelatis, in habitis clericall;
Of merchauntis full of substaunce and of myght:
London, thou art the flour of Cities all.
william dunbar, in honour of the city of london
luni, 8 octombrie 2007
de luni
she
stolen from my bone
is it any wonder
i hunger to tunnel back
inside desperate
to reconnect the rib and clay
and to be whole again
some need is in me
struggling to roar through my
mouth into a name
this creation is so fierce
i would rather have been born
lucille clifton, adam thinking
stolen from my bone
is it any wonder
i hunger to tunnel back
inside desperate
to reconnect the rib and clay
and to be whole again
some need is in me
struggling to roar through my
mouth into a name
this creation is so fierce
i would rather have been born
lucille clifton, adam thinking
duminică, 7 octombrie 2007
vineri, 5 octombrie 2007
...
Again, in the north there was a church called that of Arsamosata, which was very strongly built and beautifully decorated. On a fixed day in each year, namely on the day of the commemoration of the martyrs who were deposited in it, many used to gather together thither from all quarters, partly for prayer and partly for traffic; for great provision was made for the people who were assembled on that occasion. When there was a great crowd collected of men and women and children, of every age and class, there were terrible flashes of lightning and violent peals of thunder and frightful noises; and all the people fled to the church, to seek refuge with the bones of the saints. And while they were in great fear, and were engaged in prayer and service at midnight, the church fell in and crushed beneath it the greater part of the people who were in it. This happened on the same day on which Nicopolis fell.
Joshua the Stylite, Chronicle composed in Syriac in AD 507
Joshua the Stylite, Chronicle composed in Syriac in AD 507
miercuri, 3 octombrie 2007
miercuri, 19 septembrie 2007
luni, 17 septembrie 2007
dies hildegardae
L’oeil, aultresfois ma joyeuse lumiere,
En ta beaulté fut tellement deceu,
Que de fontaine estendu en ryviere,
Veut reparer le mal par luy conceu.
Car telle ardeur le coeur en à receu,
Que le corps vif est jà reduict en cendre:
Dont l’oeil piteux fait ses ruisseaulx descendre
Pour la garder d’estre du vent ravie,
Affin que moyste aux os se puisse prendre,
Pour sembler corps, ou umbre de sa vie.
Délie. Object de plus haulte vertu. Lyon. Chez Sulpice Sabon, pour Antoine Constantin. 1544
En ta beaulté fut tellement deceu,
Que de fontaine estendu en ryviere,
Veut reparer le mal par luy conceu.
Car telle ardeur le coeur en à receu,
Que le corps vif est jà reduict en cendre:
Dont l’oeil piteux fait ses ruisseaulx descendre
Pour la garder d’estre du vent ravie,
Affin que moyste aux os se puisse prendre,
Pour sembler corps, ou umbre de sa vie.
Délie. Object de plus haulte vertu. Lyon. Chez Sulpice Sabon, pour Antoine Constantin. 1544
joi, 13 septembrie 2007
mariners
Men who have loved the ships they took to sea,
Loved the tall masts, the prows that creamed with foam,
Have learned, deep in their hearts, how it might be
That there is yet a dearer thing than home.
The decks they walk, the rigging in the stars,
The clean boards counted in the watch they keep—
These, and the sunlight on the slippery spars,
Will haunt them ever, waking and asleep.
Ashore, these men are not as other men:
They walk as strangers through the crowded street,
Or, brooding by their fires, they hear again
The drone astern, where gurgling waters meet,
Or see again a wide and blue lagoon,
And a lone ship that rides there with the moon.
david morton
Loved the tall masts, the prows that creamed with foam,
Have learned, deep in their hearts, how it might be
That there is yet a dearer thing than home.
The decks they walk, the rigging in the stars,
The clean boards counted in the watch they keep—
These, and the sunlight on the slippery spars,
Will haunt them ever, waking and asleep.
Ashore, these men are not as other men:
They walk as strangers through the crowded street,
Or, brooding by their fires, they hear again
The drone astern, where gurgling waters meet,
Or see again a wide and blue lagoon,
And a lone ship that rides there with the moon.
david morton
sâmbătă, 8 septembrie 2007
je veux une vie en forme d'arête
Je veux une vie en forme d'arête
Sur une assiette bleue
Je veux une vie en forme de chose
Au fond d'un machin tout seul
Je veux une vie en forme de sable dans des mains
En forme de pain vert ou de cruche
En forme de savate molle
En forme de faridondaine
De ramoneur ou de lilas
De terre pleine de cailloux
De coiffeur sauvage ou d'édredon fou
Je veux une vie en forme de toi
Et je l'ai, mais ça ne me suffit pas encore
Je ne suis jamais content.
boris vian
Sur une assiette bleue
Je veux une vie en forme de chose
Au fond d'un machin tout seul
Je veux une vie en forme de sable dans des mains
En forme de pain vert ou de cruche
En forme de savate molle
En forme de faridondaine
De ramoneur ou de lilas
De terre pleine de cailloux
De coiffeur sauvage ou d'édredon fou
Je veux une vie en forme de toi
Et je l'ai, mais ça ne me suffit pas encore
Je ne suis jamais content.
boris vian
vineri, 7 septembrie 2007
september, 7th (two years ago)
sweet palm – embracing of a wrist
unthought, unspoke, unfold – a twist
such gentle swing – that shade of blue…
we’ve crossed the street – just me and you
unthought, unspoke, unfold – a twist
such gentle swing – that shade of blue…
we’ve crossed the street – just me and you
miercuri, 5 septembrie 2007
luni, 3 septembrie 2007
luni, 27 august 2007
şoarecul infect şi deprimat nu mai e chiar atât de singur
pe lângă faptul că, de la o vreme mai are vreo doi fraţi – unul e clar ‘de bibliotecă’, iar celălalt a paraşutat pe lângă nişte pungi cu crănţănele -, mai are şi un filmuleţ (cel de mai jos, desigur) pe care l-am primit de la adelina.
mulţumiiiiiiiiiiiim :)
mulţumiiiiiiiiiiiim :)
cântec de departe
Rassa tan creis e monta e poia
cela qu'es de totz engans voia
sos pretz a las autras enoia
qu'una no-i a que ren i noia
que-l vezers de sa beutat loia
los pros a sos ops cui que coia
que-lh plus conoissen e-lh melhor
mantenon ades sa lauzor
e la tenon per la gensor
e sap far tan entier'onor :
no vol mas un sol preiador.
Rassa domn'ai qu'es fresca e fina
conhda e gaia e mesquina :
pel saur ab color de robina
blanca pel cors com flors d'espina
coude mol ab dura tetina
e sembla conil de l'esquina
a la fina fresca color
al bo pretz et a la lauzor
leu podon triar la melhor
cilh que si fan conoissedor
de me ves qual part eu ador.
Rassa als rics es orgolhoza
e fai gran sen a lei de toza
que no vol Peiteus ni Toloza
ni Bretanha ni Saragoza
ans es de pretz tan enveioza
qu'als pros paubres es amoroza
pois m'a pres per chastiador
prec li que tela car s'amor
et am mais un pro vavassor
qu'un comte o duc galiador
que la tengues a dezonor.
Rassa rics om que re no dona
ni acolh ni met ni non sona
e que senes tort ocaisona
e qui merce-lh quier no perdona
m'enoia e tal persona
que servizi no guizerdona
e li ric om cassador
m'enoian e-lh buzacador
gaban de volada d'austor
que ja mais d'armas ni d'amor
no parlaran om entre lor.
Rassa aisso-us prec que vos plassa :
rics om que de guerra no-s lassa
ni no s'en recre per menassa
tro qu'om si lais que mal no-lh fassa
val mais que ribiera ni cassa
que bo pretz n'acolh e n'abrassa
Maurin ab N'Aigar son senhor
te om per bon envazidor
e-l vescoms defenda s'onor
e-l coms deman la-lh per vigor
e veiam l'ades al pascor.
Mariniers vos avetz onor
e nos avem camjat senhor
bon guerrier per torneiador
E prec a-N Golfier de la Tor
mos chantars nol fassa paor.
Papiols mon chantar recor
en la cort mon mal Bel Senhor.
bertran de born - rassa
(Rassa, într-atât creşte şi se preamăreşte şi se înalţă cea care este lipsită de orice înşelătorie, că meritele sale neplăcute sunt dinaintea celorlalţi şi nu se află nici o doamnă căreia să nu-i stârnească vreo neplăcere; căci doar la vederea frumuseţii ei şi numai ce şi-a câştigat pe cei viteji în slujba sa (oricine ar fi ei), iar cele mai luminate şi cele mai delicate o preaslăvesc, ţinând-o drept cea mai nobilă dintre toate; căci ea ştie să-şi împartă atât de desăvârşit graţiile, încât nu doreşte decât un singur slujitor.
Rassa, este o doamnă proaspătă şi fină şi veselă , pe de-a-ntregul tânără: are şuviţe bălaie de culoarea rubinului şi un trup alb ca de lămâiţă; umăru-i gingaş şi tare-i e pieptul, iar spatele-i arcuit asemeni celui al unui iepure. Din alcătuirea-i pură şi desăvârşită, din înaltele-i merite şi laude ce i se aduc, pot afla cu uşurinţă că este cea mai de seamă, acei care spun că ştiu către cine merge lauda mea.
Rassa, este mândră cu cei puternici, ceea ce dovedeşte înţelepciunea acestei fecioare: căci nu râvneşte nici la Poitiers, nici la Toulouse, nici la Bretagnia, nici la Saragosa, ci caută într-atât valoarea încât dăruieşte dragostea sa celor bravi, chiar de aceştia nu sunt nobili. Şi pentru că m-a luat drept sfetnic, o rog să poarte la mare preţ dragostea sa şi să aleagă mai degrabă un vavasor curajos unui conte sau duce prefăcut care ar acoperi-o de ruşine.
Rassa, puternicul ce nu dăruieşte nimic, cel care nu găzduieşte pe nimeni, nu dăruieşte pe nimeni, nici nu glăsuieşte cuvinte curtenitoare, care fără pricină caută sfadă şi nu iartă atunci când i se cerşeşte îndurarea; îmi displace oricine care nu înapoiază ajutorul primit; la fel cum nu îmi plac nici cei mai mari, iubitori de vânătoare şi vânători cu şoimul şi cei ce se laudă cu zborul lui şi care între ei nu suflă o vorbă despre faptele de arme sau despre iubire.
Rassa, iată, pleacă-ţi urechea: un om de vază care nu se depărtează de faptele de arme şi nu renunţă la lupte până ce duşmanii săi nu încetează să-l mai ameninţe este mai de preţ decât un iubitor de pescuit sau de vânătoare, căci gloria sa va fi mai mare şi va dura mai mult. Maurin, luptând împotriva seniorului său, Aigar, şi-a câştigat faima. Fie ca vicontele să-şi apere binele său, pe care contele îl cere prin puterea sa şi fie să-l vedem numaidecât printre noi, în vremea Paştilor!
Marinari, voi aveţi onoare, însă noi am schimbat un senior luptător de seamă pe unul iubitor de turniruri. Îl rog pe messire Golfier de la Tour să nu-şi facă griji de cântecul meu.
Papiol, du cântecul meu până la curtea răului meu Bun Domn!)
cela qu'es de totz engans voia
sos pretz a las autras enoia
qu'una no-i a que ren i noia
que-l vezers de sa beutat loia
los pros a sos ops cui que coia
que-lh plus conoissen e-lh melhor
mantenon ades sa lauzor
e la tenon per la gensor
e sap far tan entier'onor :
no vol mas un sol preiador.
Rassa domn'ai qu'es fresca e fina
conhda e gaia e mesquina :
pel saur ab color de robina
blanca pel cors com flors d'espina
coude mol ab dura tetina
e sembla conil de l'esquina
a la fina fresca color
al bo pretz et a la lauzor
leu podon triar la melhor
cilh que si fan conoissedor
de me ves qual part eu ador.
Rassa als rics es orgolhoza
e fai gran sen a lei de toza
que no vol Peiteus ni Toloza
ni Bretanha ni Saragoza
ans es de pretz tan enveioza
qu'als pros paubres es amoroza
pois m'a pres per chastiador
prec li que tela car s'amor
et am mais un pro vavassor
qu'un comte o duc galiador
que la tengues a dezonor.
Rassa rics om que re no dona
ni acolh ni met ni non sona
e que senes tort ocaisona
e qui merce-lh quier no perdona
m'enoia e tal persona
que servizi no guizerdona
e li ric om cassador
m'enoian e-lh buzacador
gaban de volada d'austor
que ja mais d'armas ni d'amor
no parlaran om entre lor.
Rassa aisso-us prec que vos plassa :
rics om que de guerra no-s lassa
ni no s'en recre per menassa
tro qu'om si lais que mal no-lh fassa
val mais que ribiera ni cassa
que bo pretz n'acolh e n'abrassa
Maurin ab N'Aigar son senhor
te om per bon envazidor
e-l vescoms defenda s'onor
e-l coms deman la-lh per vigor
e veiam l'ades al pascor.
Mariniers vos avetz onor
e nos avem camjat senhor
bon guerrier per torneiador
E prec a-N Golfier de la Tor
mos chantars nol fassa paor.
Papiols mon chantar recor
en la cort mon mal Bel Senhor.
bertran de born - rassa
(Rassa, într-atât creşte şi se preamăreşte şi se înalţă cea care este lipsită de orice înşelătorie, că meritele sale neplăcute sunt dinaintea celorlalţi şi nu se află nici o doamnă căreia să nu-i stârnească vreo neplăcere; căci doar la vederea frumuseţii ei şi numai ce şi-a câştigat pe cei viteji în slujba sa (oricine ar fi ei), iar cele mai luminate şi cele mai delicate o preaslăvesc, ţinând-o drept cea mai nobilă dintre toate; căci ea ştie să-şi împartă atât de desăvârşit graţiile, încât nu doreşte decât un singur slujitor.
Rassa, este o doamnă proaspătă şi fină şi veselă , pe de-a-ntregul tânără: are şuviţe bălaie de culoarea rubinului şi un trup alb ca de lămâiţă; umăru-i gingaş şi tare-i e pieptul, iar spatele-i arcuit asemeni celui al unui iepure. Din alcătuirea-i pură şi desăvârşită, din înaltele-i merite şi laude ce i se aduc, pot afla cu uşurinţă că este cea mai de seamă, acei care spun că ştiu către cine merge lauda mea.
Rassa, este mândră cu cei puternici, ceea ce dovedeşte înţelepciunea acestei fecioare: căci nu râvneşte nici la Poitiers, nici la Toulouse, nici la Bretagnia, nici la Saragosa, ci caută într-atât valoarea încât dăruieşte dragostea sa celor bravi, chiar de aceştia nu sunt nobili. Şi pentru că m-a luat drept sfetnic, o rog să poarte la mare preţ dragostea sa şi să aleagă mai degrabă un vavasor curajos unui conte sau duce prefăcut care ar acoperi-o de ruşine.
Rassa, puternicul ce nu dăruieşte nimic, cel care nu găzduieşte pe nimeni, nu dăruieşte pe nimeni, nici nu glăsuieşte cuvinte curtenitoare, care fără pricină caută sfadă şi nu iartă atunci când i se cerşeşte îndurarea; îmi displace oricine care nu înapoiază ajutorul primit; la fel cum nu îmi plac nici cei mai mari, iubitori de vânătoare şi vânători cu şoimul şi cei ce se laudă cu zborul lui şi care între ei nu suflă o vorbă despre faptele de arme sau despre iubire.
Rassa, iată, pleacă-ţi urechea: un om de vază care nu se depărtează de faptele de arme şi nu renunţă la lupte până ce duşmanii săi nu încetează să-l mai ameninţe este mai de preţ decât un iubitor de pescuit sau de vânătoare, căci gloria sa va fi mai mare şi va dura mai mult. Maurin, luptând împotriva seniorului său, Aigar, şi-a câştigat faima. Fie ca vicontele să-şi apere binele său, pe care contele îl cere prin puterea sa şi fie să-l vedem numaidecât printre noi, în vremea Paştilor!
Marinari, voi aveţi onoare, însă noi am schimbat un senior luptător de seamă pe unul iubitor de turniruri. Îl rog pe messire Golfier de la Tour să nu-şi facă griji de cântecul meu.
Papiol, du cântecul meu până la curtea răului meu Bun Domn!)
joi, 23 august 2007
epitaf
Saphyra Moisini Ducis inclyta filia tandem
Hoc posuit moriens flebile corpus humo
[...]
Tu quicunque vides Saphirae haec monumenta venuste
Saphira dic Saphir nomine digna fuit.
Safira, vestită fiică a voievodului Moise,
în această humă şi-au lăsat, murind, trupul jelit.
[...]
Tu, care vezi acest mormânt al frumoasei Safira,
spune că demnă fu Safira de numele safirului.
anonim, cca. 1580
Hoc posuit moriens flebile corpus humo
[...]
Tu quicunque vides Saphirae haec monumenta venuste
Saphira dic Saphir nomine digna fuit.
Safira, vestită fiică a voievodului Moise,
în această humă şi-au lăsat, murind, trupul jelit.
[...]
Tu, care vezi acest mormânt al frumoasei Safira,
spune că demnă fu Safira de numele safirului.
anonim, cca. 1580
marți, 21 august 2007
exerciţiu de autenticitate
I am a hoodlum, you are a hoodlum, we and all of us are a world of hoodlums—maybe so.
I hate and kill better men than I am, so do you, so do all of us—maybe—maybe so.
In the ends of my fingers the itch for another man’s neck, I want to see him hanging, one of dusk’s cartoons against the sunset.
This is the hate my father gave me, this was in my mother’s milk, this is you and me and all of us in a world of hoodlums—maybe so.
Let us go on, brother hoodlums, let us kill and kill, it has always been so, it will always be so, there is nothing more to it.
Let us go on, sister hoodlums, kill, kill, and kill, the torsoes of the world’s mother’s are tireless and the loins of the world’s fathers are strong—so go on—kill, kill, kill.
Lay them deep in the dirt, the stiffs we fixed, the cadavers bumped off, lay them deep and let the night winds of winter blizzards howl their burial service.
The night winds and the winter, the great white sheets of northern blizzards, who can sing better for the lost hoodlums the old requiem, “Kill him! kill him!…”
Today my son, to-morrow yours, the day after your next door neighbor’s—it is all in the wrists of the gods who shoot craps—it is anybody’s guess whose eyes shut next.
Being a hoodlum now, you and I, being all of us a world of hoodlums, let us take up the cry when the mob sluffs by on a thousand shoe soles, let us too yammer, “Kill him! kill him!…”
Let us do this now … for our mothers … for our sisters and wives … let us kill, kill, kill—for the torsoes of the women are tireless and the loins of the men are strong.
carl sandburg, hoodlums
I hate and kill better men than I am, so do you, so do all of us—maybe—maybe so.
In the ends of my fingers the itch for another man’s neck, I want to see him hanging, one of dusk’s cartoons against the sunset.
This is the hate my father gave me, this was in my mother’s milk, this is you and me and all of us in a world of hoodlums—maybe so.
Let us go on, brother hoodlums, let us kill and kill, it has always been so, it will always be so, there is nothing more to it.
Let us go on, sister hoodlums, kill, kill, and kill, the torsoes of the world’s mother’s are tireless and the loins of the world’s fathers are strong—so go on—kill, kill, kill.
Lay them deep in the dirt, the stiffs we fixed, the cadavers bumped off, lay them deep and let the night winds of winter blizzards howl their burial service.
The night winds and the winter, the great white sheets of northern blizzards, who can sing better for the lost hoodlums the old requiem, “Kill him! kill him!…”
Today my son, to-morrow yours, the day after your next door neighbor’s—it is all in the wrists of the gods who shoot craps—it is anybody’s guess whose eyes shut next.
Being a hoodlum now, you and I, being all of us a world of hoodlums, let us take up the cry when the mob sluffs by on a thousand shoe soles, let us too yammer, “Kill him! kill him!…”
Let us do this now … for our mothers … for our sisters and wives … let us kill, kill, kill—for the torsoes of the women are tireless and the loins of the men are strong.
carl sandburg, hoodlums
joi, 16 august 2007
ghost-flowers (monotropa uniflora)
In shining groups, each stem a pearly ray,
Weird flecks of light within the shadowed wood,
They dwell aloof, a spotless sisterhood.
No Angelus, except the wild bird’s lay,
Awakes these forest nuns; yet night and day
Their heads are bent, as if in prayerful mood.
A touch will mar their snow, and tempests rude
Defile; but in the mist fresh blossoms stray
From spirit-gardens just beyond our ken.
Each year we seek their virgin haunts, to look
Upon new loveliness, and watch again
Their shy devotions near the singing brook;
Then, mingling in the dizzy stir of men,
Forget the vows made in that cloistered nook.
mary thacher higginson
Weird flecks of light within the shadowed wood,
They dwell aloof, a spotless sisterhood.
No Angelus, except the wild bird’s lay,
Awakes these forest nuns; yet night and day
Their heads are bent, as if in prayerful mood.
A touch will mar their snow, and tempests rude
Defile; but in the mist fresh blossoms stray
From spirit-gardens just beyond our ken.
Each year we seek their virgin haunts, to look
Upon new loveliness, and watch again
Their shy devotions near the singing brook;
Then, mingling in the dizzy stir of men,
Forget the vows made in that cloistered nook.
mary thacher higginson
miercuri, 15 august 2007
luni, 13 august 2007
gadding
he went like one that hath been stunned,
and is of sense forlorn:
a sadder and a wiser man,
he rose the morrow morn.
s.t. coleridge, the rime of the ancient mariner
and is of sense forlorn:
a sadder and a wiser man,
he rose the morrow morn.
s.t. coleridge, the rime of the ancient mariner
vineri, 10 august 2007
a short poem on a friday mornin'
Not trust you, dear? Nay, ’t is not true.
As sailors trust the shifting sea
From day to day, so I trust you.
They know how smooth the sea can be;
And well they know its treachery
When tempests blow; yet forth they thrust
Their ships, as in security.
They trust it, dear, because they must.
hannah parker kimball, one way of trusting
As sailors trust the shifting sea
From day to day, so I trust you.
They know how smooth the sea can be;
And well they know its treachery
When tempests blow; yet forth they thrust
Their ships, as in security.
They trust it, dear, because they must.
hannah parker kimball, one way of trusting
luni, 6 august 2007
vineri, 3 august 2007
joi, 2 august 2007
in the beloved memory of our precious voma
last voma ride outside the city limits before its sudden crash :(
may its engine and wheels rest in peace...
may its engine and wheels rest in peace...
miercuri, 1 august 2007
joi, 26 iulie 2007
miercuri, 25 iulie 2007
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
