de ce nu m-am dus să votez

deoarece mâine presimt că de pe buzele tuturor celor pe care am să-i întâlnesc se va desprinde cu subînţeles întrebarea dacă am fost la vot, iar eu sunt un tip leneş, recurg la rândurile care urmează pentru o lămurire pe care, în mizantropia mea, nu am chef să o repet de câteva zeci de ori...

nu am fost să votez pentru că am ajuns (cam târziu, ce-i drept) în punctul în care chiar nu mă mai interesează „gloriosul viitor” pe care unii şi alţii „se zbat” să-l făurească ţării ăsteia de doi bani. mă lasă rece. mi-e absolut indiferent.

mă plictisesc teribil accesele de spaimă, tip „pică guvernul” ori chiar mai triste - „cade băsescu” (aşa cum îmi spunea o fostă colegă de facultate astă vară, care se simţea lovită de un atac de panică şi măcinată de „un sentiment de instabilitate”). mi-e lehamite de toţi cei care aşteaptă de la o mână de inşi „să facă ceva pentru noi”, acei „noi” care se încolonează umil în haine de sărbătoare pentru a pune o ştampilă întru liniştirea spiritului naţional şi a păstrării în stare de funcţionare (pe avarie) a unei speranţe de mai bine.

mi se întoarce stomacul pe dos când aud pe stradă că „statul nu face nimic” sau că acelaşi stat invizibil, dar omniprezent „nu se implică”.

pentru aceste motive, dar şi pentru cele de mai jos, am ales să nu îmi exercit dreptul (aşa-zis) constituţional.

pentru că am convingerea că statul nu mă poate ajuta cu nimic – chiar dacă, printre altele, sunt şi bugetar. pentru că dacă vreau să fie bine, depinde de mine să fie bine. pentru că lucrurile de care am nevoie mi le procur singur prin ceea ce se cheamă muncă. pentru că dacă vrei mai mult, trebuie să munceşti mai mult. pentru că nu aştept nimic de la nimeni. pentru că drepturile şi libertăţile fundamentale îmi sunt călcate în picioare cel puţin de două-trei ori pe zi. pentru că după două săptămâni de lucru supraaglomerate prefer să stau acasă cu ai mei şi să mă joc cu spot. pentru că nu mă uit la televizor. pentru că nu citesc presa. pentru că am un preşedinte de bloc imbecil care mă înnebuneşte cu sistemul de plată „în pauşal”. pentru că am chef să recitesc pasajul despre „misiunea doamnei sachelarie în literatura americană” din simionescu. pentru că la noi nu se găsesc figurine transformers, afară de cele de la supermarket care sunt mult prea mari şi exagerat de scumpe. pentru că pe magheru se circulă cu nonşalanţă pe contrasens. pentru că îmi place rammstein. pentru că am fost la concert la tiamat şi la paul van dyk şi pentru că u2 probabil n-o să vină niciodată în românia. pentru că nu i-a dat nimănui prin minte să facă librării şi biblioteci deschise non-stop. pentru că avem tehnologie şi nu o folosim. pentru că nu sunt „(in)telectual” şi nici nu-mi doresc să fiu. pentru că politicile culturale nu-mi spun nimic. pentru că, în imbecilitatea noastră, atunci când străinii confundă capitala româniei cu budapesta, nouă ne „explodează mămăliga”. pentru că dobitocilor de la depozitul de calculatoare le trebuie două săptămâni să constate că un hard-disk nou-nouţ care a crăpat chiar e mort şi trebuie să mi-l schimbe. pentru că la ambasada statelor unite mi se face morală în română de către o funcţionară americană care nu poate să priceapă că „technical writer” nu are echivalent în limba mea. pentru că buna mea prietenă elena (pe care îmi place să o tachinez) organizează şi participă la reuniuni şi acţiuni de protest „împotriva violenţei împotriva femeilor” şi pentru că ea şi ceilalţi biciclişti nu au piste pe care să se plimbe prin oraş. pentru că îmi iubesc studenţii şi sper să-i văd pe toţi plecaţi cât mai repede cu burse de master sau de doctorat oriunde altundeva în lumea asta mare. pentru că romanele cu personaje români sau cu nume româneşti mi se par fie neverosimile, fie imposibil de citit. pentru că „marile noastre filme”, premiate ici şi colo, nu pot să depăşească stadiul de modeste drame balcanice cu accente specifice de „băşcălie”. pentru că angajaţii ing m-au exasperat cu aberaţia aia de ofertă pentru marea cacealma a pensiei private. pentru că nu am mai fost la teatru. pentru că nu sunt singurul căruia îi plac trubadurii. pentru că târgul de carte gaudeamus e deschis azi doar până la ora 16 şi eu nu am cum să ajung. pentru că nu îmi pun problema integrării în europa şi a recuperării nu ştiu căror decalaje. pentru că mâine mă trezesc la 6:30. pentru că prefer să plătesc cu cardul. pentru că nu am ajuns la sibiu. pentru că nu pot să plec cu gabi prin ţară. pentru că nu (mai) am „simţ civic” şi că îmi e bine-mersi şi fără el. pentru că mi se oferă de lucru oriunde în lumea asta, din anglia până în arabia saudită. pentru că europarlamentarii şi votul uninominal nu îmi sunt de nici un folos. pentru că afară de familie, studenţi, câţiva profesori şi vreo doi-trei prieteni, de ţara asta nu mă leagă nimic.

pentru că pot să spun NU!