asta e a treia zi de mers cu ratb-ul după vreo 11 luni în care m-am bucurat de confortul lui zenobius (care acuma zace în faţa blocului, sub vreo două palme de nămeţi - şi căruia îi ţine companie de pe bord şoarecul infect şi deprimat, rezemat într-o rână, pe partea stângă). astfel, până pe 22 ianuarie, sunt fericitul posesaur al unui abonament fracturat pe toate liniile urbane (dacă zice ei, deşi, sub asediul alb, străzile capitaliste numai urbane nu-mi par). o experienţă intersantă, mai ales din perspectiva socializării. ieri am avut senzaţia, că, pentru prima oară după ceva mai multă vreme văd oameni – pe ăia din autobuzele 178 & 137, pe ăia din troleele 85 & 92, pe ăia de pe stradă... în fine, o substragere din autismul şoferului insolitat... cel mai mult îmi lipsesc muzica şi posibilitatea de a mai mufa câte o pipă între două-trei semafaure... sper ca în două săptămâni lumea să revină la normal... normalul meu (mizantrop), fireşte! (uite, hélène, vezi, am renunţat pentru o vreme la maşină – din lenea de a o scoate de sub troiene şi din lipsă de locuri de parcare, ai să spui tu – ceea ce parţial e adevărat)p.s.1: dacă mergeţi la coffee shop, în union square, o să întâlniţi la garderobă o fată care citeşte Мастер и Маргарита. întrebaţi-o de behemot şi o să se facă toată un zâmbet.
p.s.2: de fiecare dată când veneau la masă, păunii bunicului lui andrew din chapel hill obişnuiau să danseze înainte să înceapă să-i ciugulească grăunţele din palmă...
p.s.3: cred că cineva, acolo, aşa, mai pe sus, chiar mă iubeşte (măcar un pic), pentru că m-a aşteptat de crăciun cu cadoul ăsta
p.s.4: sunt curios cum sună vocea andreei când spune bună dimineaţa în limba ei :-?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu